Rezultatele consultării publice privind structura anului școlar 2018-2019
Ministerul Educației Naționale a organizat în perioada 18-24 ianuarie 2018 o consultare publică privind structura anului școlar 2018-2019, în cadrul căreia toți cei interesați și-au putut exprima punctul de vedere prin completarea unui chestionar online.
Cele 5 întrebări incluse în chestionar vizau obținerea și agregarea unor opinii referitoare la durata minimă a noului an școlar, data de începere a acestuia, durata vacanțelor de iarnă și de primăvară/Paște, respectiv oportunitatea păstrării sau eliminării vacanței intersemestriale.
Astfel, în ceea ce privește data la care ar trebui să înceapă anul școlar 2018-2019, 76,95% dintre respondenți, adică 29.423 de persoane dintr-un total de 38.239 de persoane care s-au pronunțat pe acest subiect, au indicat ziua de luni, 17 septembrie 2018. Pentru data de 10 septembrie au optat 17,57%, iar 5,49% au indicat alte variante.
În privința vacanțelor școlare de iarnă și primăvară/Paște, opiniile sunt majoritar conturate în favoarea unei perioade de 3 săptămâni în ambele cazuri: 71,81%, mai precis 27.463 de persoane, dintr-un total de 38.245, au indicat acest interval pentru vacanța de iarnă, respectiv 52,02% – adică 19.835 dintre cei 38.126 de respondenți – s-au orientat spre o vacanță de primăvară/Paște cuprinsă între 20 aprilie și 5 mai 2019. De asemenea, 59,50% (22.732 de persoane dintre cele 38.208 care au răspuns) consideră că vacanța intersemestrială este obligatorie.
Nu în ultimul rând, 50.85% (adică 19.457 dintre cei 38.262 de opinenți pe această temă) sunt de părere că anul școlar 2018-2019 trebuie să aibă cel puțin 34 de săptămâni. Alte două variante avansate (35 și 36 de săptămâni) au întrunit 31,35%, respectiv 13,16% din răspunsurile exprimate.
Rezultatele generate de completarea acestui chestionar sunt luate în calul în procesul de fundamentare și aprobare a ordinului de ministru privind structura noului an școlar.
Alte articole din categoria - Comunicate de presa
- APEL FORMATORI REGIO UP
- Precizări privind exceptarea de la portul măștii
- Scenarii unități de învățământ din județul Olt
- Clarificări privind testarea cu teste antigen în unitățile de învățământ
- ORDIN nr. 3.090 din 8 ianuarie 2021 pentru suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar
- Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19
- CNEME_seria 17_Rezultate evaluare dosare
- Comunicat de presă MEC_05.01.2021
- Concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional_2020_seria 17
- Calendarul activităților metodico – științifice ale Inspectoratului Școlar Județean Olt, semestrul I, an școlar 2020 – 2021
- NOU! Echivalarea creditelor profesionale transferabile
- Rezultate finale selecție CC pe compartimente
- Resursă educațională deschisă online – Antipa, Brâncuși, Roegen
- Selecție membri ai consiliului consultativ pe discipline
- FLIP – Școala de bani pe roți
- Rezultate finale selecție metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Olt, pe compartimente
- Erată calendar de selecție metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Olt
- Selecție metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Olt_Rezultatele probei de verificare a îndeplinirii condițiilor obligatorii
- EIPBC – Competiție de planuri de afaceri
- Adresă_5 Octombrie – Ziua mondială a educației
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Comunicate de presa'
- Grafic de monitorizare și control, sem.al II-lea, an școlar 2020/2021
- APEL FORMATORI REGIO UP
- Completarea/ întregirea normei didactice/ transferul pentru restrângere cf. art. 27- sesiunea 2021
- Ordinul nr. 3238/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii
- Legislaţie aferentă mobilităţii personalului didactic
- Programul educațional Erasmus+ DIVERSE pentru cadre didactice
- Apel de proiecte – „Tineri cetățeni activi pentru dezvoltarea durabilă în țările membre ale Inițiativei Central Europene și din toate regiunile”
- Ordin nr. 3.237/5.02.2021 privind aprobarea programelor pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021
- [Consultare publică] Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și calendarul aferent
- Programe școlare pentru susținerea probelor scrise la biologie, chimie și fizică
- Formular de exprimare a consimțământului privind testarea (versiune finală)
- Precizări privind exceptarea de la portul măștii
- Clarificări privind testarea cu teste antigen în unitățile de învățământ
- ANUNȚ în vederea TESTĂRII pentru selecția elevilor la Centrul de Excelență
- Educație financiară
- CRED_Apel selecție experți formare ciclul gimnazial
- Transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate- sesiunea 2021
- [Consultare publică] Proiectele metodologiilor de organizare a programului „A doua șansă” pentru învățământul primar și învățământul secundar inferior
- Repartizare metodiști Gradul didactic II, seria 2021, Gradul didactic I, seria 2022-2024, Gradul didactic II, seria 2021-2023, Gradul didactic I, seria 2020-2022
- Concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioada nedeterminata, a unei functii contractuale vacante de sofer, gradul I, studii medii/profesionale
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Stiri si noutati'
- APEL FORMATORI REGIO UP
- Pensionare/menținere ca titular peste vârsta de 65 de ani – 2021
- Ordin nr. 3.237/5.02.2021 privind aprobarea programelor pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021
- [Consultare publică] Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și calendarul aferent
- Formular de exprimare a consimțământului privind testarea (versiune finală)
- Precizări privind exceptarea de la portul măștii
- CRED_Apel selecție experți formare ciclul gimnazial
- [Consultare publică] Proiectele metodologiilor de organizare a programului „A doua șansă” pentru învățământul primar și învățământul secundar inferior
- ORDIN nr. 3.090 din 8 ianuarie 2021 pentru suspendarea activităţilor care presupun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar
- Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19
- Comunicat de presă MEC_05.01.2021
- Concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional_2020_seria 17
- Calendarul activităților metodico – științifice ale Inspectoratului Școlar Județean Olt, semestrul I, an școlar 2020 – 2021
- NOU! Echivalarea creditelor profesionale transferabile
- Rezultate finale selecție CC pe compartimente
- Selecție CC pe compartimente
- Selecția membrilor CC pe compartimente – Modificare calendar de selecție
- Selecția membrilor CC pe compartimente_Rezultatul probei de verificare a îndeplinirii condițiilor obligatorii
- Resursă educațională deschisă online – Antipa, Brâncuși, Roegen
- Locuri libere pentru consiliile consultative pe discipline
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Informare și comunicare publica'