Precizari privind acumularea, recunoasterea si echivalarea creditelor profesionale transferabile

Va atasam Ordinul de Ministru prin care s-a aprobat “Metodologia privind sistemul de acumulare, recunoastere si echivalare a creditelor profesionale transferabile” (O.M. 5562/2011). Conform acestei metodologii, LA NIVELUL SCOLII SE ECHIVALEAZA IN CREDITE PROFESIONALE DOAR CURSURILE AMINTITE LA ART. 8 SI ART.9-ALIN(1). Este vorba de cursuri care au 60 de credite (studii postuniversitare) si/sau 90 de credite (gradele didactice I si II, masterate, conversii profesionale, alte specializari didactice, doctorat). Calendarul si modalitatea de echivalare a celor amintite anterior sunt descrise la Capitolul III dim metodologie.
Celelalte cursuri absolvite de cadrele didactice, prin care se poate obtine un numar mai mic de credite, SE POT ECHIVALA DOAR LA NIVELUL MINISTERULUI EDUCATIEI SI CERCETARII STIINTIFICE, de catre Comisia Specializata de Acreditare si de Acordare de Credite Profesionale. Pentru cei interesati, atasam si “Procedura de echivalare si acordare de credite profesionale transferabile pentru participarea la activitati de formare”. Repetam, acest tip de echivalare si acordare de credite profesionale se realizeaza doar la nivelul M.E.C.S.

Lista de documente disponibile pentru a fi descarcate:

Alte articole din categoria - Grade didactice si echivalari de studii ale cadrelor didactice

Contact

Slatina, str. Ec. Teodoroiu, Nr. 64 B
0249-410.927, 0249-412.314
Fax: 0249-412.801
secretariat@isjolt.ot.edu.ro