Concursul național de dezbateri „Tinerii dezbat” va avea statut de olimpiadă națională
Iniţiat în anul 2009 de Ministerul Educaţiei şi partenerii săi, sub forma unui concurs naţional de dezbateri oratorice, competiția își va schimba statutul, în acest sens fiind aprobat Regulamentul de organizare și desfășurare a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”, disponibil la adresa https://edu.ro/olimpiade-si-concursuri.
Decizia vizează cultivarea unei atitudini critice, logice și raționale în rândul unui număr cât mai mare de tineri, precum și conştientizarea valorilor cetăţeniei active şi democratice, prin înţelegerea realităţilor sociale, susținerea dialogului interetnic și a nondiscriminării, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, de gen etc., care pot constitui bariere în comunicare.
De asemenea, se urmărește dezvoltarea capacităţii de documentare, de argumentare şi de utilizare a dovezilor în elaborarea unui discurs argumentativ, a gândirii critice şi raţionale, a fair-play-ului în rundele de dezbateri, în comunicarea şcolară şi în societate.
Publicul-țintă este format din elevii de liceu, fiecare unitate de învățământ având dreptul să înscrie echipe compuse din 3 elevi la două secțiuni: începători și avansați. La secţiunea „începători” liceele pot participa doar cu echipe compuse din elevi care, până la data înscrierii în concurs, nu au mai participat la nicio competiţie de profil. Secţiunea „avansaţi” este deschisă celor cu experienţă competiţională anterioară, însă liceele se pot înscrie doar dacă au echipe și la prima secțiune.
Un obiectiv important al Ministerului Educației, vizat în sprijinul organizării și desfășurării olimpiadei, este formarea cadrelor didactice care vor antrena echipele participante. Astfel, cu sprijinul partenerilor, vor fi organizate sesiuni de formare în domeniul dezbaterilor dedicate profesorilor coordonatori.
Prima ediție a Olimpiadei naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat” se va desfășura în acest an școlar.
Alte articole din categoria - Anunturi scoli
- Grafic de monitorizare și control, sem.al II-lea, an școlar 2020/2021
- Test de antrenament_Evaluarea Națională_2020-2021
- Teste de antrenament_Bacalaureat_2021
- APEL FORMATORI REGIO UP
- Ordinul nr. 3238/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii
- Reţea şcolară an 2021-2022
- Legislaţie aferentă mobilităţii personalului didactic
- Programul educațional Erasmus+ DIVERSE pentru cadre didactice
- Apel de proiecte – „Tineri cetățeni activi pentru dezvoltarea durabilă în țările membre ale Inițiativei Central Europene și din toate regiunile”
- Comunicat Centrul Judetean de Excelenta Olt
- Ordin nr. 3.237/5.02.2021 privind aprobarea programelor pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021
- [Consultare publică] Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și calendarul aferent
- Programe școlare pentru susținerea probelor scrise la biologie, chimie și fizică
- FESTIVALUL NAȚIONAL AL CĂRȚII PENTRU COPII „BUCURIA LECTURII” Ediţia a XVII-a, 2021
- Programe școlare_Evaluarea Națională_2021
- Programe școlare_Bacalaureat_2021
- Formular de exprimare a consimțământului privind testarea (versiune finală)
- Precizări privind exceptarea de la portul măștii
- Scenarii unități de învățământ din județul Olt
- Clarificări privind testarea cu teste antigen în unitățile de învățământ
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Anunturi scoli'
- Transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate- sesiunea 2021
- Completarea/ întregirea normei didactice/ transferul pentru restrângere cf. art. 27- sesiunea 2021
- Grafic de monitorizare și control, sem.al II-lea, an școlar 2020/2021
- APEL FORMATORI REGIO UP
- Ordinul nr. 3238/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind dezvoltarea curriculumului la decizia școlii
- Legislaţie aferentă mobilităţii personalului didactic
- Programul educațional Erasmus+ DIVERSE pentru cadre didactice
- Apel de proiecte – „Tineri cetățeni activi pentru dezvoltarea durabilă în țările membre ale Inițiativei Central Europene și din toate regiunile”
- Ordin nr. 3.237/5.02.2021 privind aprobarea programelor pentru susținerea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și pentru probele scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2020 – 2021
- [Consultare publică] Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022 și calendarul aferent
- Programe școlare pentru susținerea probelor scrise la biologie, chimie și fizică
- Formular de exprimare a consimțământului privind testarea (versiune finală)
- Precizări privind exceptarea de la portul măștii
- Clarificări privind testarea cu teste antigen în unitățile de învățământ
- ANUNȚ în vederea TESTĂRII pentru selecția elevilor la Centrul de Excelență
- Educație financiară
- CRED_Apel selecție experți formare ciclul gimnazial
- [Consultare publică] Proiectele metodologiilor de organizare a programului „A doua șansă” pentru învățământul primar și învățământul secundar inferior
- Repartizare metodiști Gradul didactic II, seria 2021, Gradul didactic I, seria 2022-2024, Gradul didactic II, seria 2021-2023, Gradul didactic I, seria 2020-2022
- Concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioada nedeterminata, a unei functii contractuale vacante de sofer, gradul I, studii medii/profesionale
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Stiri si noutati'
- Programul educațional Erasmus+ DIVERSE pentru cadre didactice
- Apel de proiecte – „Tineri cetățeni activi pentru dezvoltarea durabilă în țările membre ale Inițiativei Central Europene și din toate regiunile”
- Erasmus+, semnătura digitală
- Apel al Comisiei Europene pentru proiecte privind protejarea mediului
- Selecție parteneri VET – KA202
- Derularea proiectelor Erasmus+ în starea de alertă
- Global Take Action. Connecting Youth towards a Sustainable World.
- Parteneri VET pentru Erasmus+, KA202
- #ErasmusDays 2020
- Burse FLEX 2021-2022 pentru elevii români
- Proiectul „Mobilitatea transnațională a elevilor”
- 65 de ani de la aderarea României la O.N.U
- Ofertă educațională Junior Achievement
- Ateliere online pentru acreditare Erasmus+
- Junior Achievement – NEET’s în antreprenoriat
- Rezultate Erasmus+, KA1, proiecte de mobilitate
- Cursuri online – Erasmus+
- Acreditare Erasmus+, 2020
- Junior Achievement – competiție online
- IMPORTANT- suspendarea mobilităților Erasmus+, ESC și SEE până la data de 31 martie!
- Vedeti toate articolele din categoria: 'Proiecte educationale'